Sunt in spitalul clinic Fundeni din Bucuresti. Nu stiu cate zile au trecut de cand sunt aici, si nu stiu nici cate vor mai trece. Cert este faptul ca mi-am lasat medicamentul acasa si niciun antibiotic injectabil si niciun calmant oferit de doctori nu ma poate calma sau linisti. Ma simt foarte singur fara medicamentul meu, la el ma gandeam in toate momentele grele: cand imi luau sange in cantitati industriale, cand imi scoteau maduva ca niste animale, cand imi „inghetau” venele, etc. Doar la tine ma gandeam, pastilo` ! Cel mai tare ma supara faptul ca Dumnezeu te-a conceput doar intr`un singur exemplar. Indeplinesti mai multe functii, esti completa: poti fii sirop fiindca esti ametitor de dulce, oferi vitamine felurite, esti mai mult decat un Nurofen pentru ca faci cu o singura privire,ca orice durere de cap sa dispara, poti fii folosita si la anestezii pentru ca eu doar cu gandul la tine am trecut peste orice durere spre mirarea doctorilor, poti fii chiar si supliment de efort pentru ca sunt sigur ca daca te voi gusta inainte de fiecare meci voi zdrobi tot ce imi va sta in cale, esti si efervescenta pentru ca odata intrata in inima mea, te-ai topit acolo si esti constienta si tu ca nu vei mai iesi din acel loc care iti va oferii caldura, iubire, siguranta si respect. Esti pastila-minune !!! M-ai relansat, m-ai pus pe picioare. Ai o culoare bizara, esti verde. Hmmm, curios, culoarea mea preferata. Iarta-ma ca te-am lasat acasa, credeam ca pot trai fara tine, dar nu pot. Ai grija de tine , incalzeste-mi camera ,baia , casa , pentru ca ma intorc repede. Ma intorc repede pentru ca nu mai pot trai fara tine, trebuie sa imi alini toate durerile cat mai repede, cicatricile de pe inima la fel. Bizar este si modul in care am ajuns la tine pastilo`, tu stii bine acest lucru. Bizar dar fermecator.
(„Povestiri din spital”, Bucuresti,06.01.2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu